România se află în fața unui test de credibilitate europeană: de ce trebuie modificată Legea 8/1996

În ultimele săptămâni s-a produs ceva ce părea imposibil până nu demult: dreptul de autor, un domeniu tehnic și aparent steril pentru publicul larg, a fost deturnat într-o campanie emoțională, construită deliberat pentru a bloca o reformă cerută expres de Comisia Europeană. Organismele de gestiune colectivă au ales să nu își asume public propriile interese și propriile privilegii, ci să se ascundă în spatele unui artist-influencer cu conexiuni politice.

Dar sub zgomotul emoțional există un adevăr juridic rece și imposibil de contestat: România nu respectă legislația europeană în materie de drepturi de autor, iar acest lucru a fost formalizat în 18 iunie 2025, când Comisia Europeană a emis Avizul Motivat prin care a constatat neconformitatea art. 145¹ din Legea 8/1996 cu art. 12(2) din Directiva 2019/790 și cu art. 3 din Directiva 2001/29.

Termenul de conformare (prelungit) a expirat la 18 noiembrie 2025. De aici încolo, România riscă trimiterea în fața Curții Europene de Justiție și sancțiuni financiare de zeci de mii de euro pe zi.

De ce ne-a sancționat Comisia Europeană

Miezul problemei este simplu: România a transformat gestiunea colectivă extinsă într-o gestiune colectivă obligatorie (în fapt, aceasta nu a fost abrogată, de facto, niciodată, având în vedere că metodologiile privitoare la drepturile de comunicare publică prevăd, și în momentul de față, gestiunea colectivă obligatorie) care acoperă aproape toate situațiile de comunicare publică a muzicii în scop ambiental — restaurante, magazine, hoteluri, cafenele, saloane, concerte, absolut tot. A fost o soluție comodă pentru OGC-uri, dar contrară principiilor europene, pentru că:

• a anulat libertatea autorului de a decide cum își gestionează propriile drepturi;

• a transformat un drept exclusiv într-un drept remuneratoriu colectiv, fără justificare și fără garanții;

• a creat un „opt-out” pur formal, lipsit de transparență și efecte practice;

• a introdus un sistem în care autorii străini nici măcar nu știau că operele lor sunt captate în schema românească — ceea ce Comisia a calificat explicit drept lipsă de securitate juridică.

În alte state europene, dreptul de comunicare publică al operelor se licențiază pe bază de mandat: fie autorul negociază, fie mandatează un OGC, fie o entitate independentă. Dar alegerea îi aparține.

În România, această libertate a fost eliminată printr-un artificiu administrativ care încălca legislația europeană și tratatele internaționale (metodologii care încalcă legea și birocrație exagerată pentru ”opt-ou”).

De ce este nevoie de Ordonanța de Urgență

OUG prezentată de Ministerul Culturii undefined nu este un moft politic și nu este nici o concesie făcută „multinaționalelor”. Este pur și simplu singura modalitate prin care România evită condamnarea la CJUE și sancțiunile financiare aferente.

Reforma nu slăbește protecția autorilor, ci o întărește: doar titularul decide dacă dă mandat unui OGC și în ce condiții, exact ca în Germania, Franța sau Olanda.

OGC-urile nu pierd dreptul de a colecta; pierd doar privilegiul de a colecta în numele unor oameni care nici nu le-au dat mandat (și care, în marea majoritate a cazurilor, nu primesc niciun leu din sumele încasate în numele lor).

Pentru prima dată după 30 de ani, sistemul românesc se aliniază standardelor europene: mandat explicit, transparență, libertatea autorului, posibilitatea de a alege gestiune directă sau gestiune colectivă. Este normalitatea pe care restul Europei o are deja.

Opoziția OGC-urilor: o manipulare previzibilă

Rezistența organismelor de gestiune colectivă era inevitabilă. Pentru ele, sistemul actual este extrem de profitabil: reprezintă toți autorii, fără mandat, încasează sume disproporționate și distribuie fracțiuni minuscule către titularii a căror creații au fost utilizate în mod real.

Acum, când trebuie să respecte aceleași reguli ca în restul UE — transparență, mandate, control, distribuții corecte — se pretinde subit că „artistul este în pericol”.

Nu artistul e în pericol. În pericol sunt doar monopolurile netransparente.

Este dezamăgitor însă să vedem că această opoziție nu se exprimă prin argumente juridice — pentru că juridic nu mai există nimic de apărat — ci printr-o campanie orchestrat emoțională, în care un influencer este trimis să sperie publicul cu afirmații false.

Ce se întâmplă de fapt: România devine compatibilă cu UE

OUG nu elimină gestiunea colectivă. Nu reduce remunerațiile. Nu scade nivelul colectării. Nu „îi abandonează” pe independenți.

Din contră:

• consolidează colectarea prin metodologie unică și colector unic;

• obligă la repartizarea pe date exacte;

• crește transparența și verificabilitatea în beneficiul autorilor;

• împuternicește creatorii să decidă singuri cum își valorifică opera.

Acestea sunt standardele europene pe care România era obligată să le adopte încă de la aderarea la UE (dacă nu și mai devreme, având în vedere că țara noastră a ratificat Convenția de la Berna încă din 1998, iar aceasta prevede dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau interzice comunicarea publică a operelor sale).

Concluzie: România nu mai poate tergiversa

Suntem în punctul în care statul român trebuie să aleagă între două lucruri:

1. respectarea dreptului european și protejarea reală a autorilor, sau

2. păstrarea unui sistem vechi, netransparent, construit pentru confortul unor instituții, nu pentru binele creatorilor.

Comisia Europeană (European Commission) a fost categorică. Termenul a expirat. Responsabilitatea revine integral Guvernul României.

Ordonanța nu este doar utilă — este obligatorie. Nu doar pentru evitarea sancțiunilor, ci pentru a reconstrui legalitatea unui domeniu care timp de decenii a funcționat pe baza unor excepții inventate și a unor privilegii incompatibile cu legislația UE.

În această ecuație, vocile manipulate nu pot înlocui dreptul. Nici prieteniile politice nu pot înlocui tratatele Uniunii Europene. Iar România nu își poate permite să sfideze Comisia doar ca să protejeze câteva organizații care au crescut într-un sistem fără control.

E momentul ca România să intre, în sfârșit, în normalitatea europeană. Autorii merită asta. Utilizatorii merită asta. Statul român merită asta.