Ce sunt (sau ce ar trebui sa fie) organismele de gestiune colectiva atunci cand vorbim de muzica

Din capul locului trebuie să știți că organismele de gestiune colectivă NU sunt autorități ale Statului ! Titlul dat angajaților acestora, de ”inspectori”, e alegerea acestor asociații non-profit prin care să confere greutate acestor persoane, însă nu are nicio valoare legală, aceștia fiind simpli angajați ai unor ONG-uri. De altfel, in metodologii acesti ”inspectori” sunt denumiți ”delegați”.

In Manualul de Bune Practici al Organismelor de Gestiune Colectiva (https://www.wipo.int/edocs/pubdocs/en/wipo_pub_cr_cmotoolkit.pdf), Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale, in Glosar, defineste in felul urmator aceste entități:

”Organismele de gestiune colectivă (OGC) există, de obicei, într-o situație în care ar fi imposibil sau impractic pentru titularii de drepturi de autor și drepturi conexe să își gestioneze drepturile în mod direct sau acolo unde este în avantajul lor ca licentierea drepturilor pe care le detin sau reprezinta sa fie afiliate unui OGC.

Autoritatea OGC este de obicei conferita de Statutul său (dacă este bazat pe sistem de membrii), de mandate voluntare, de acorduri de reprezentare cu alte OGC-uri și/sau de dreptul national. În majoritatea cazurilor (dar nu in toate), OGC-urile sunt organizate fără scop lucrativ și sunt deținute sau controlate de către membrii lor.

OGC-urile se asigură că membrii lor primesc sumele încasate pentru utilizări protejate prin copyright pentru operele sau alte obiecte protejate.”

În România, Legea 8/1996, a dreptului de autor si a drepturilor conexe, definește organismele de gestiune colectivă ca fiind ”persoane juridice constituite prin liberă asociere, având drept obiect de activitate, unic sau principal, gestiunea drepturilor de autor sau drepturilor conexe dreptului de autor, categoriilor de drepturi, tipurilor de opere sau de alte obiecte protejate, care le este încredințată de către mai mulți autori sau titulari de drepturi de autor, în beneficiul colectiv al acestora.” - art. 150, alin. 1, din Legea 8/1996, republicată.

Așadar, atât la nivel internațional cât și la nivel național, organismele de gestiune colectivă sunt asociații non-profit care reprezintă titularii de drepturi, în cazul muzicii fiind vorba despre compozitori, interpreți, producători, etc.

Prin lege, ”organismele de gestiune colectivă nu pot avea ca obiect de activitate utilizarea repertoriului protejat pentru care au primit un mandat de gestiune colectivă, în exercitarea mandatului, în condițiile prezentei legi; organismelor de gestiune colectivă nu li se transferă sau nu li se transmit drepturi de autor și drepturi conexe ori utilizarea acestora.” - art. 150, alin. 2 din Legea 8/1996, republicată.

”Sumele încasate de organismele de gestiune colectivă cu titlu de remunerație, după reținerea cheltuielilor reale de gestiune și a altor rețineri autorizate de titularii de drepturi ar trebui repartizate între diverși titulari de drepturi, într-o măsură cât mai mare posibil în funcție de utilizarea efectivă a operelor lor și a obiectelor purtătoare ale drepturilor conexe” - Dr. Mihaly Ficsor în studiul ”Gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe” realizat la soliciarea Organizației Mondiale a Proprietatii Intelectuale in 2002.

Deși ”gestiunea colectivă a drepturilor, categoriilor de drepturi, tipurilor de opere sau de alte obiecte protejate include acordarea de licențe, monitorizarea utilizării drepturilor sau tipurilor de opere gestionate, asigurarea respectării acestor drepturi, colectarea, repartizarea și plata sumelor cuvenite autorilor sau titularilor de drepturi de autor sau de drepturi conexe, provenite din remunerațiile plătite pentru exploatarea drepturilor gestionate sau din investirea veniturilor obținute din drepturi” (art. 150, alin. 3), în România lucrurile se opresc la ”repartizarea și plata sumelor cuvenite autorilor sau titularilor de drepturi de autor sau de drepturi conexe”.

Un singur ogc din România repartizează sumele conform utilizării efective, și anume UCMR-ADA, dar și acest organism o face doar dacă utilizatorul, în mod voluntar alege să comunice ce piese a ascultat pentru ca autorii să-și primească banii. UPFR și CREDIDAM încasează de la utilizatori remunerații însă acești bani nu ajung niciodată la producătorii și artiștii a căror muzică acel utilizator a comunicat-o public ci repartizarea banilor se face după un algoritm propriu care favorizează doar anumiți titulari.