S-a înființat Asociația CORECT
Toate cunoștințele acumulate în peste 8 ani de activitate în domeniul gestiunii drepturilor de autor și a drepturilor conexe, am hotărât să le pun nu doar în slujba clienților Radiosparx ci în ajutorul tuturor titularilor de drepturi și a utilizatorilor care suferă și au pierderi în relația pe care o au cu organismele de gestiune colectivă.
Până la definitivarea siteului asociației, găsiți mai jos Statutul dar și cererea de aderare pe care puteți să o descărcați, să o completați (este un document PDF editabil) iar apoi să o trimiteți semnată și scanată la contact@asociatiacorect.ro.
Fie că deții un hotel, un restaurant, un bar, un magazin, o benzinărie sau o clădire de birouri, folosești muzică sau alte tipuri de opere protejate (videoclipuri, documentare, filme, fotografii, artă plastică, etc.). Posibil în scop ambiental pentru a crea un climat atrăgător sau lucrativ dacă operele sunt utilizate pentru a câștiga de pe urma lor (muzica de la nuntă sau de la o petrecere, spre exemplu).
Cei care au creat aceste opere, numiți de lege titulari de drepturi, trebuie să câștige de pe urma muncii și creativității lor mai ales că aceste sume îi ajută să își desfășoare activitatea creativă în continuare. Astfel, orice utilizare trebuie autorizată și remunerată iar acest lucru se poate face ori în mod direct (prin licențiere din partea fiecărui titular de drepturi a căror opere sunt utilizate) ori prin intermediul organismelor de gestiune colectivă. Deoarece contactarea fiecărui autor, artist și producător al pieselor muzicale, de exemplu, este anevoioasă sau chiar imposibilă, s-a ales ca această activitate să fie intermediată de asociații ale titularilor de drepturi, numite organisme de gestiune colectivă.
Conform legii 8/1996, organismele de gestiune colectivă din România sunt asociații non-profit, ”având drept obiect de activitate, unic sau principal, gestiunea drepturilor de autor sau drepturilor conexe dreptului de autor, categoriilor de drepturi, tipurilor de opere sau de alte obiecte protejate, care le este încredințată de către mai mulți autori sau titulari de drepturi de autor, în beneficiul colectiv al acestora.” Din păcate, în țara noastră, de foarte multe ori sumele încasate de organismele de gestiune colectivă nu mai ajung la titularii de drepturi a căror opere au fost în mod real utilizate. Tot de cele mai multe ori se cer remunerații pentru locații care nu realizează o ”comunicare publică” sau pentru locații care, deși efectuează astfel de comunicări, nu se ține cont de proporția repertoriului utilizat sau de repertoriul gestionat de respectivul organism de gestiune colectivă, de categoria titularilor de drepturi, de tipurile de opere sau de veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul. Toate aceste criterii sunt trecute în lege însă foarte puțini utilizatori le cunosc.
Deoarece domeniul proprietății intelectuale este unul de nișă iar gestiunea drepturilor de autor și a drepturilor conexe este și ea o nișă în acest domeniu foarte specializat, foarte puțini înțeleg ce și cât trebuie să plătească, către cine și, mai ales, de ce. La toate aceste nelămuriri se adaugă opacitatea și aroganța organismelor de gestiune colectivă care refuză orice dialog cu utilizatorii și titularii de drepturi, forțând pur și simplu aceste categorii să accepte condiții impuse unilateral. Această situație se poate schimba doar prin asocierea utilizatorilor și titularilor de drepturi pentru ca aceștia să-și facă auzită vocea în relația cu aceste asociații. De aici a luat naștere ideea înființării Asociației CORECT, materializată la începutul lui octombrie 2021 de către 3 membri fondatori, un expert în domeniu atestat de Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală (Horațiu Coldea), un utilizator din domeniul HoReCa (Marius Firache, antreprenor din domeniul hotelier) și un titular de drepturi (Cristian Gugu, regizor și deținător al primei platforme online de teatru din România).
Din prima zi asociația a primit cereri de aderare din partea utilizatorilor care se confruntă cu o mulțime de probleme în relația cu UPFR, CREDIDAM, UCMR-ADA, DACIN-SARA, UPFAR-ARGOA, VISARTA, etc. și care nu reușesc să ajungă la o relație corectă și deschisă cu aceste asociații.
Având în vedere că în domeniul gestiunii drepturilor de autor și a drepturilor conexe există o mulțime de probleme sistemice, principalul obiectiv pe care și l-a propus asociația este acela de a reprezenta membrii săi în relația cu ogc-urile dar și renegocierea tuturor metodologiilor acestor asociații astfel încât să fie respectate criteriile prevăzute de lege.
Punctual, iată câteva probleme pentru care vom lupta, la nivel de asociație:
• Abrogarea definirii eronate a utilizatorului în metodologiile organismelor de gestiune colective.
În acest moment, o serie de metodologii (mare parte dintre ele cu o vechime foarte mare, de 5, 7 sau chiar 11 ani) definesc utilizatorul în contradicție cu Directiva 2001/29/CE (Considerentul 27 – ” Simpla furnizare a instalațiilor care permit sau care realizează comunicarea nu reprezintă comunicare în înțelesul prezentei directive.”) și cu jurisprudența constantă a Curții Europene de Justiție1. Cu toate acestea, METODOLOGIA privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora), Decizia ORDA nr. 10/2016 transformă orice deținător al unui spațiu în care există un simplu laptop utilizat pentru contabilitate, spre exemplu, în utilizator:
Art. 1:
”Prin utilizator, în sensul prezentei metodologii, se înţelege persoana fizică autorizată (PFA, II etc.) sau persoana juridică care deţine ori foloseşte cu orice titlu (drept de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere, comodat, concesiune, leasing etc.) spaţii închise sau deschise, în care sunt instalate ori deţinute aparate sau orice alte mijloace mecanice, electronice, digitale, cum ar fi aparatură de redare a înregistrărilor sonore, receptoare radio ori televizoare, echipament informatic, instalaţii de amplificare şi orice alte aparate ce permit recepţia, redarea sau difuzarea sunetelor ori imaginilor însoţite de sunet, spaţii în care are acces publicul.”
Mai mult, chiar dacă până în 2018 nu a existat în legislația românească o definiție a utilizatorului, odată cu transpunerea Directivei 2014/26/UE, art. 3, alin. 5, din Legea 8/1996, republicată, stipulează că ”Este considerat utilizator orice persoană fizică sau juridică care întreprinde acțiuni condiționate de autorizarea de către autori sau titularii de drepturi, de remunerarea acestora sau de plata unor compensații către aceștia și care nu acționează în calitate de consumator.” (publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 14 iunie 2018).
• Metodologiile nu țin cont de criteriile impuse de Legea 8 și de directivele europene:
Considerentul 31, Directiva 2014/26/UE:
”Acordarea licențelor în condiții comerciale echitabile și nediscriminatorii este deosebit de importantă pentru a garanta că utilizatorii pot obține licențe pentru opere și alte obiecte referitor la care drepturile sunt reprezentate de un organism de gestiune colectivă și pentru a garanta remunerarea adecvată a titularilor de drepturi. Prin urmare, organismele de gestiune colectivă și utilizatorii ar trebui să se angajeze cu bună credință în negocierile privind acordarea licențelor și să aplice tarife care ar trebui determinate pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii. Este oportun să se impună ca taxa sau remunerația pentru licență stabilită de organismele de gestiune colectivă să fie rezonabilă în raport, printre altele, cu valoarea economică a utilizării drepturilor într-un anumit context.”
Art. 16, alin. 2, Directiva 2014/26/UE:
”Condițiile de acordare a licențelor trebuie să se bazeze pe criterii obiective și nediscriminatorii. La acordarea de licențe pentru drepturi, organismele de gestiune colectivă nu sunt obligate să utilizeze, cu titlu de precedent pentru alte servicii online, condițiile de acordare a licențelor convenite cu un utilizator atunci când utilizatorul furnizează un nou tip de serviciu online care a fost pus la dispoziția publicului din Uniune pe o durată mai mică de trei ani.
Titularii de drepturi primesc o remunerație adecvată pentru utilizarea drepturilor acestora. Tarifele pentru drepturile exclusive și drepturile la remunerație trebuie să fie rezonabile în raport cu, printre altele, valoarea economică a utilizării drepturilor în cauză, ținând seama de caracteristicile și de sfera de utilizare a operelor și a altor obiecte protejate, precum și de valoarea economică a serviciului prestat de organismul de gestiune colectivă. Organismul de gestiune colectivă informează utilizatorul în cauză cu privire la criteriile utilizate la stabilirea acestor tarife.”
Legea 8/1996, art. 164:
”(1) Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanții prevăzuți la art. 163 alin. (3) lit. b) și c), ținându-se seama de următoarele criterii principale:
c) repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum și pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reciprocitate; (doar la gestiune facultativă sau extinsă)
d) proporția utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;
e) proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi; (doar la gestiune facultativă sau extinsă)
f) veniturile obținute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul pentru a cărui utilizare se negociază metodologiile;
g) practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori și organismele de gestiune colectivă.
(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita în negocieri, de la aceeași categorie de utilizatori, fie remunerații forfetare, fie remunerații procentuale stabilite ca parte procentuală din veniturile obținute de fiecare utilizator prin activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul sau, în lipsa veniturilor, din cheltuielile ocazionate de utilizare. Pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remunerații procentuale, diferențiate prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune a repertoriului gestionat colectiv în această activitate.
(3) Remunerațiile prevăzute la alin. (2) trebuie să fie rezonabile în raport cu valoarea economică și ponderea utilizării drepturilor în cauză, ținând seama de caracteristicile și de sfera de utilizare a operelor și a altor obiecte protejate, precum și de valoarea economică a serviciului prestat de organismul de gestiune colectivă. Organismele de gestiune colectivă și utilizatorii motivează modul de stabilire a acestor remunerații.
(4) Remunerațiile forfetare sau procentuale prevăzute la alin. (2) pot fi solicitate numai dacă și în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protecție prevăzute de lege.”
• Prin practicarea unor remunerații excesive, ogc-urile românești realizează un abuz constând în aplicarea unor prețuri inechitabile în sensul articolului 102 al doilea paragraf litera (a) TFUE.
În Hotărârea United Brands, precum și în mai multe decizii ulterioare(C-242/95, para 39), Curtea a considerat ca fiind contrară actualului articol 102 TFUE aplicarea unui preț care era excesiv deoarece nu avea nicio legătură rezonabilă cu valoarea economică a produsului furnizat. În consecință, numai prețurile „disproporționate” și „exorbitante” ar putea încălca respectiva dispoziție (C-323/93, punctele 19 și 21). În acest sens, Curtea a stabilit o analiză în două etape.
Prima etapă a analizei este determinarea faptului dacă există un surplus excesiv – mai precis, o diferență semnificativă – între prețul practicat efectiv de întreprinderea dominantă pe piața relevantă și prețul pe care întreprinderea l-ar fi practicat în mod ipotetic în cazul în care ar fi existat o concurență efectivă pe piață (denumit în continuare „prețul de referință”)(Hotărârea United Brands, punctul 249).
Curtea a recunoscut că pot exista metode diferite pentru a determina dacă prețul este excesiv. De exemplu, atunci când este posibil și este adecvat, poate fi efectuată o comparație a prețului de vânzare și a costului de producție. Această metodă pare a se baza pe ideea că există o limită a prețului care garantează o marjă satisfăcătoare în ceea ce privește costurile și că, dincolo de respectivul prag, prețul practicat de o întreprindere dominantă este excesiv. Prin urmare, analiza se axează pe marjele (sau pe profitabilitatea) realizate de întreprinderea dominantă din vânzarea produselor sau a serviciilor în cauză.
În alte cauze, Curtea a realizat o comparație între, pe de o parte, prețul practicat pentru produsele în cauză de întreprinderea dominantă și, pe de altă parte, prețurile practicate pe aceeași piață de întreprinderi care nu sunt dominante (comparație între concurenți) sau de aceeași întreprindere în diferite momente în timp (comparație în timp) sau prețurile aplicate pe alte piețe geografice de aceeași întreprindere dominantă sau de alte întreprinderi (comparație geografică). Ideea subiacentă este aceea că, în cazul în care produsele sau piețele geografice selectate sunt suficient de omogene, o comparație a prețurilor poate fi utilă(14). În mod similar, modelele de prețuri ale unei întreprinderi de-a lungul timpului pot furniza de asemenea indicii utile.
Odată ce s-a stabilit, pe baza uneia sau a mai multe dintre aceste metode, că există o diferență semnificativă între prețul real aplicat de întreprinderea dominantă și prețul de referință, trebuie să se determine măsura în care respectivul preț real este inechitabil, fie ca atare, fie în comparație cu produsele concurente. Această a doua etapă a analizei o reprezintă investigarea faptului dacă diferența de preț este exclusiv rezultatul unei utilizări abuzive a puterii de piață a întreprinderii dominante sau este o consecință a altor motive legitime.
Un preț poate fi considerat „inechitabil” în sensul articolului 102 al doilea paragraf litera (a) TFUE numai în cazul în care nu există nicio justificare validă pentru diferența dintre prețul de referință și prețul real impus de întreprinderea dominantă clienților săi.
Curtea a aplicat acest test în două etape pentru a determina dacă un preț este excesiv și, prin urmare, inechitabil în sensul articolului 102 TFUE inclusiv în cauze referitoare – precum cea în discuție în litigiul principal – la comportamentul societăților de gestiune colectivă. În respectivele cauze, Curtea a hotărât că „atunci când o întreprindere în poziție dominantă impune pentru serviciile sale tarife care sunt semnificativ mai ridicate decât cele practicate în alte state membre și atunci când o comparație a nivelurilor tarifelor a fost efectuată pe o bază omogenă, această diferență trebuie să fie considerată ca indiciu al unui abuz de poziție dominantă. În acest caz, întreprinderea în cauză trebuie să justifice diferența bazându-se pe divergențele obiective dintre situația din statul membru în cauză și situația care prevalează în toate celelalte state membre”.
Pentru a fi susceptibilă să afecteze comerțul dintre statele membre, o decizie, un acord sau o practică trebuie, pe baza unui ansamblu de elemente obiective de drept sau de fapt, să permită să se prevadă, cu un grad de probabilitate suficient, că poate exercita o influență directă sau indirectă, reală sau potențială asupra structurii schimburilor comerciale dintre statele membre, iar aceasta într-un asemenea mod încât să creeze temerea că poate constitui un obstacol pentru realizarea unei piețe unice între statele membre(C-49/07, para 42). Acestea fiind spuse, simplul fapt că practica unei întreprinderi în poziție dominantă are ca obiect doar comercializarea de produse sau servicii într-un singur stat membru nu este suficient pentru a exclude posibilitatea de afectare a comerțului dintre statele membre. Astfel, o asemenea practică poate avea ca efect consolidarea împărțirii piețelor la nivel național, împiedicând deci întrepătrunderea economică urmărită prin tratat(18).
Politica de prețuri pusă în aplicare de UCMR-ADA, UPFR și CREDIDAM se referă de asemenea la operele titularilor străini și, prin urmare, afectează difuzarea respectivelor opere în România. Întrucât organismele menționate se bucură de monopol legal, alegerile acestora în ceea ce privește faptul dacă, modul în care și prețul la care permite comunicarea operelor protejate au un impact inevitabil atât asupra modelelor de comportament ale consumatorilor din România, cât și asupra deciziilor titularilor de drepturi în ceea ce privește piața țării noastre.
CJUE a statuat în mod constant că normele de concurență ale Uniunii se aplică activităților societăților de gestiune colectivă care constau în acordarea de licențe pentru operele muzicale în pofida faptului că aceste activități erau limitate numai la un stat membru(A se vedea de exemplu Hotărârile Tournier și Lucazeau. A se vedea de asemenea Hotărârea din 25 octombrie 1979, Greenwich film production (22/79, punctele 11-13), și Hotărârea din 2 martie 1983, GVL/Comisia (7/82, punctele 37-39)). Astfel, comportamentul unei societăți de gestiune colectivă care are sarcina de a colecta o remunerație inclusiv pentru operele autorilor străini, în pofida faptului că are loc numai într-un stat membru, poate afecta comerțul dintre statele membre în sensul articolului 102 TFUE.
”În lipsa unui criteriu universal valabil și având în vedere limitările inerente tuturor metodelor existente este esențial ca, în vederea evitării (sau, mai corect, a reducerii la minimum) riscului de erori, autoritățile de concurență să trebuiască să depună eforturi pentru a examina un caz prin combinarea mai multor metode dintre cele care sunt acceptate de doctrina economică standard și care par adecvate și disponibile într-o anumită situație (nominalizate mai sus).
Alegerea de a combina mai multe metode este de fapt abordarea pe care o serie de autorități de concurență au urmat-o la nivel mondial: de exemplu, Office of Fair Trading (OFT) din Regatul Unit a făcut acest lucru în cauza Napp. De asemenea, aceasta este conformă cu sugestiile prezentate în forurile internaționale de discuție ale respectivelor autorități, precum și în literatura economică contemporană.
Un preț nu poate fi stabilit cu ușurință în mod semnificativ peste nivelul competitiv în cazul în care piața nu este protejată de bariere serioase în calea intrării pe piață sau a extinderii. În caz contrar, astfel cum se menționează mai sus, piața ar trebui în principiu să fie capabilă să se autocorecteze pe termen scurt și mediu: prețurile ridicate ar trebui să atragă în mod normal noi operatori pe piață sau să încurajeze extinderea concurenților existenți. Pentru acest motiv – după cum se menționează la începutul prezentelor concluzii –, suntem convinși că prețuri inechitabile în sensul articolului 102 TFUE pot exista numai pe piețele reglementate, pe care autoritățile publice exercită o anumită formă de control asupra forțelor ofertei și, în consecință, pe care sfera concurenței libere și deschise este redusă. În mod evident, cu cât barierele create de legiuitor sunt mai serioase și mai durabile, cu atât o întreprindere dominantă ar trebui să fie capabilă să își exercite puterea de piață.
O întreprindere cu putere de piață este, în mod evident, mai puțin capabilă să își consolideze poziția atunci când negociază cu cumpărători puternici. Pentru a da un exemplu, în ceea ce privește licențele pentru utilizarea operelor muzicale protejate de drepturi de autor, poziția de negociere a magazinelor mici este susceptibilă să fie diferită de cea a lanțurilor mari de magazine sau a hotelurilor cu sute de camere (se vede asta din tarifele stabilite în negocieri de organismele de gestiune colectivă cu marii operatori din domeniu și asociațiile patronale care au ca membrii marii utilizatori – spre exemplu, tariful minim stabilit la hoteluri plecând de la un minim de 50 de camere, dezavantajând utilizatorii cu câteva camere sau chiar o cameră cum e cazul Airbnb). Într-adevăr, dimensiunea și puterea financiară ale unei întreprinderi (sau ale unui grup de întreprinderi) pot avea o influență semnificativă în negocieri. Cu toate acestea, măsura în care produsele licențiate constituie o contribuție importantă (sau chiar indispensabilă) pentru clienții întreprinderilor poate avea de asemenea o importanță deosebită în acest context.
Indiferent de situația specifică dintr-un anumit caz, metoda (metodele) aplicată(e) și celălalt (ceilalți) indicator(i) examinat(ți) trebuie să furnizeze autorității un set de elemente suficient de complet și de fiabil care indică în una și aceeași direcție: existența unei diferențe între prețul de referință (ipotetic) și prețul (real) aplicat de întreprinderea dominantă în cauză.
• CJUE a stabilit, în jurisprudența sa constantă, ce reprezintă ”remunerație echitabilă” și criteriile de care trebuie să se țină cont la stabilirea acesteia:
”În plus, publicul vizat, respectiv numărul de persoane împrumutate înscrise la o instituție de împrumut se dovedește la fel de relevant. Astfel, cu cât numărul de persoane care au acces la obiectele protejate este mai ridicat, cu atât atingerea adusă drepturilor de autor este mai mare. Rezultă că cuantumul remunerației care trebuie plătită autorilor ar trebui să fie stabilit luând în considerare și numărul de persoane împrumutate înscrise la acea instituție.” (C-271/10, VEWA, para 39)
• OGC-urile din România nu solicită de la toți utilizatorii remunerații, creând astfel unora un avantaj concurențial
• Solicitarea de remunerații pentru perioade în care nu s-a efectuat comunicare publică (spre exemplu, dacă activitatea într-o anumită locație începe în data de 15 a lunii, ogc-urile solicită remunerație începând cu data de 1 pe o lună întreagă...; în perioadele în care activitatea a fost suspendată s-au solicitat remunerații pe luni întregi deși comunicarea s-a efectuat doar în câteva zile dintr-o lună)
• Solicitarea de remunerații de către UCMR-ADA din partea firmelor de închiriat mașini (acestea nu efectuează comunicări publice, conform deciziei CJUE în Cauza C-753/18)
Acestea sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă atât utilizatorii cât și titularii de drepturi în relația cu organismele de gestiune colectivă, probleme care pot fi rezolvate doar prin unirea acestor utilizatori și titulari de drepturi într-o asociație reprezentativă.
1 SGAE, para. [46]–[47]; Organismos, para [33]; Airfield, para [74]; Filmspeler, para [39]; Stim, para [33].
