Organismele de gestiune colectivă din România abuzează de poziția dominantă pe care o au


În urma investigației sectoriale privind dreptul de autor și drepturile conexe, deschisă prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 257/07.04.2016 a fost publicat un raport preliminar în 20 martie 2019 iar în acel raport se afirmă că organismele de gestiune colectivă, deși au monopol, nu încalcă regulile concurenței deoarece există ”negocierea cuantumului remunerațiilor, de către utilizatori în contradictoriu cu OGC-urile și accesul la instanță”.

Problema este că ogc-urile, în mare parte, nu au respectat criteriile impuse de legea 8/1996 la momentul acestor negocieri (aici, trebuie să o spunem cinstit, și vina utilizatorilor care au negociat pentru întreg domeniul) dar, foarte grav din punct de vedere concurențial, au stabilit tarife pentru domenii care nu au fost reprezentate la negocieri (practic, în aceste cazuri tarifele nu sunt negociate ci impuse). Spre exemplu, metodologia publicată prin intermediul Deciziei ORDA nr. 10/2016 (UPFR și CREDIDAM) a fost negociată doar cu Federația Patronală a Rețelelor de Comerț (FPRC), Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), S.C. ALTEX ROMÂNIA - S.R.L., S.C. OMV PETROM MARKETING - S.R.L. şi S.C. DEDEMAN - S.R.L., s-au stabilit tarife și pentru alte domenii, nereprezentate, cum ar fi HoReCa, expoziții sau târguri, organizatori de spectacole, săli de sport sau fitness, birouri sau spații de producție, telecomunicații, etc.

În cazul altor metodologii, lucrurile stau și mai rău, negocierea purtându-se cu un singur domeniu iar tarifele fiind impuse pentru zeci de alte domenii.

Art. 165, alin. 7 din Legea 8/1996, republicată, prevede că metodologiile ”sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat”, însă, la o simplă verificare se poate vedea că pentru o serie de domenii nu s-a negociat ci metodologiile (inclusiv tarifele) au fost impuse.


RECENT POSTS

FEATURED POSTS